În adâncimea nopţii când paşii ei de ceară

Nu se mai aud şi muzica suna in timpanele lui,

El înghite amintiri uitate, respira vise …

În fumul de ţigară se simte nevăzut,

Iar dulcea ameţeată îl duce în trecut.

 

În veselia serii un zâmbet tace,

Iar altul râde în trecut şi plânge …

Era el oare vinovat ca inima lui bate,

Că setea de visare îi cere să adoarmă

Sau că copii nu mai cred in vise?

 

În mintea lui e rece şi e vânt,

Căldura e un loc prea sfânt …

El, mai cere amorţeală, dar visele rămân.

În fumul de ţigară se face cunoscut,

Iar marea lui durere devine un trecut.

Anunțuri